În limba română
 На русском языке

Informaţie de contact
str. Bucureşti 83
MD-2001, Chişinău
Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 81 51 54
Fax: (+373 22) 81 51 63
vlad@filat2007.md


 

Articole


www.jurnal.md (28 septembrie 2007)

Alb şi negru: Pentru o Moldovă Democrată

„Încă un partid de dreapta, liberal? E prea mult! E mult prea mult! Liberalii se calcă deja pe picioare, ca să-i poată vedea puţinii alegători care au mai rămas în RM. Azvârli o piatră şi nimereşti într-un liberal!” – cam aceasta poate fi reacţia normală la vestea trecerii proaspătului disident din partidul lui Diacov în rândurile liberalilor şi a intenţiei sale de a forma un partid liberal.

Cele vreo şase partide care se declară adepte ale liberalismului sau social-liberalismului, dintre care trei au afişat cuvântul „liberal” în denumire, nu sunt oare suficiente? Ce poate propune partidul lui Filat nou şi recognoscibil pentru alegător, deosebit de ceea ce a propus, de exemplu, recent constituitul Partid Naţional Liberal, cu flamboaianta şi omniprezenta Vitalia Pavlicenco? Ca şi Filat, Pavlicenco a dorit să iasă din umbra unui lider pe care l-a considerat depăşit de realităţi, o frână în evoluţia formaţiunii-mamă (de asemenea, de orientare liberală). Dar alegătorii au preferat să-l voteze pe Dorin Chirtoacă şi partidul unchiului său, pe care mai înainte îl ignorau cu desăvârşire, şi partidul părăsit de doamna Pavlicenco.

Care sunt, în aceste condiţii, şansele de afirmare ale lui Filat? Cum să nu te gândeşti, cu acest prilej, la tot felul de scenarii de dezbinare a dreptei?

Totuşi, dacă e să judecăm după rezultatele campaniei electorale din vara trecută, există posibilitatea ca noul partid să evite soarta PNL şi să poată concura cu formaţiunile de orientare liberală şi democrată mai vechi, chiar ţinând cont şi de faptul că între timp a mai apărut o formaţiune de orientare liberală şi europeană – Mişcarea Acţiunea Europeană, condusă de cunoscutul istoric Anatol Petrencu.

Deşi a pierdut în faţa lui Chirtoacă, Filat a reuşit să se facă observat ca un potenţial lider, fiind votat în pofida reputaţiei proaste a PD. E tânăr, energic, competent, chiar dacă mai are de eliminat unele carenţe. El s-a arătat capabil să adune în jurul său o echipă de oameni noi, credibili. Nu se ştie însă cine au fost alegătorii lui. L-ar fi votat ei dacă nu s-ar fi aflat alături de el Alexandru Tănase, cunoscut ca bun avocat, dar şi ca fiu al lui Constantin Tănase?

Este evident că moldovenii s-au cam săturat de vechii politicieni şi vor oameni noi. Nevoia de politicieni noi e obiectivă şi urgentă în starea de anemie şi debilism în care se află societatea moldovenească, politica şi economia RM. Cu actuala generaţie de lideri nu ajungem în Europa şi ea trebuie înlocuită cât mai repede cu alta, care ştie ce are de făcut. Numai dacă va lucra pe aceste două direcţii – perfecţionarea ca lider şi consolidarea echipei, atragerea de nume noi, dar cu pondere în viaţa publică, pe care nu au reuşit să-i „recruteze” alte partide, Filat va putea contribui la succesul noii formaţiuni, dar şi la întărirea forţelor de dreapta în general. E o sarcină deloc uşoară, cum s-ar putea crede. În orice caz, lui Petrencu nu pare să-i fi reuşit prea bine lucrul acesta.

Fără să generalizăm, putem spune că un partid nou mai are loc pe scena politică din RM cu condiţia ca acest partid să fie nou cu adevărat. Altfel riscă să fie sufocat de mulţimea de partide pe care o sporeşte prin apariţia sa.

În alegerile parlamentare rolul unei echipe va fi mai mare decât în alegerile locale şi, din acest punct de vedere, partidul lui Filat ar putea fi chiar mai avantajat faţă de PL-ul lovit de suficienţă, dacă între timp frâiele acestuia nu vor trece la Dorin Chirtoacă şi PL nu va fi completat cu persoane noi. PL condus de primarul Chişinăului va fi altceva decât PL condus de Mihai Ghimpu. Asta dacă blocajul din Consiliul Municipal nu va mai dura, fireşte.

Cei 37 de tineri care i s-au alăturat lui Filat zilele trecute sunt un semn că el se află pe un drum bun şi există premisele ca partidul său să devină unul dintre jucătorii de bază pe partea dreaptă a câmpului politic din RM, capabil să concureze de la egal la egal cu celelalte partide înrudite din punct de vedere doctrinar, inclusiv PPCD, care nu va ceda simplu poziţiile, având la dispoziţie şi o televiziune, dar şi Alianţa Moldova Noastră, dacă aceasta se va limita la ceea ce a făcut până acum. Oricum, viitoarea campanie electorală se anunţă a fi mult mai „aglomerată” şi mai acerbă, decât cea din 2005, dacă partidele de dreapta nu se vor uni într-un bloc electoral pentru o Moldovă democrată, în care ar putea intra – de ce nu? - şi unele partide de centru stânga. Asta a fost deja, vor spune cititorii, şi nu are rost să ne repetăm. Şi poate vor avea dreptate. Poate da, dar poate nu. Lecţia neînvăţată se repetă, nu-i aşa?

autor: Nicolae Negru